Eveniment
20 de ani de Sanitas
• Ana-Maria MOISA
În perioada 31 ianuarie - 2 februarie, Federaţia Sanitas a sărbătorit, la Poiana Braşov, 20 de ani de activitate.
"În cadrul acestui eveniment s-a reiterat dialogul pe care-l are Federaţia Sanitas şi la nivel naţional cu Ordinul Asistenţilor Medicali, care e o structură înfiinţată de către Federaţia Sanitas şi instituţie soră, în parteneriat cu care promovăm interesele membrilor de sindicat", a arătat Mircea Ciocan, preşedintele Sanitas.
Fiecare unitate judeţeană a primit din partea preşedintelui Federaţiei Sanitas câte o plăcuţă comemorativă. Întâlnirea nu a
avut un caracter lucrativ, de creare de strategii. "Mesajul pe care l-am reţinut şi-l dau mai departe este că, în aceşti 20 de ani, structurile sindicale s-au maturizat şi au devenit profesioniste", a declarat Mircea Ciocan. Federaţia Sanitas are 42 de filiale teritoriale în toate judeţele ţării şi numără aproximativ 200.000 de salariaţi. Sanitas Maramureş are, în total, 2.850 de angajaţi şi 4.600 de membri de sindicat.
















