Prin Cheile Dăneşti aîn Dealul Cornului

• Lucian Petre GOJA

Plecarea la 8.30 dimineaţa,  pe un ger aspru, din Baia Mare spre Baia-Sprie, din nou cu senzaţia că iar am ratat la mustaţă, adică doar cu cel mult cinci minute întârziere, fantastica ivire a discului solar imens, bronz-argintiu, precum un scut. La ora 9.00, eram opriţi lângă gura Cheilor Dăneşti, acolo unde valea Izvorul Bulzului trece pe sub asfaltul DJ 184, scurgându-se spre sud.

Ne-am luat rucsacii uşori şi beţele de tură, simţind pe loc violenta muşcătură a gerului. În curând, aveam să urmăm înspre amonte, pe malul geografic stâng, valea Izvorul Bulzului prinsă binişor în cuirasele alb-translucide de gheţuri. Depăşind câteva gospodării situate pe un mal şi altul, imediat după aceea  traversând un podeţ, intram pe nesimţite în scurtele Chei Dăneşti având versantul geografic drept al văii Izvorul Bulzului format din Dealul Tieiului, iar cel geografic stâng, din Dealul Pleşcuţa.
Imediat în dreapta  apăru linia de înaltă tensiune ce continuă spre Cavnic traversând culmea Dealul Crucii. Urme de vulpi, iepuri şi mistreţi. Linişte şi ger muiat treptat, pe măsura ridicării soarelui pe boltă, generând stranii halouri deasupra păduricilor şi huciurilor de foioase. Nu peste multă vreme, la o confluenţă, triunghiul albastru coteşte stânga, marcajul urmând de aici înspre amonte valea Izvorul Bulzului.
Pe firul văii Izvorul Bulzului, ochiuri cristalin transparente scăpate deocamdată strânsorii gheţii, oferind adesea privirii superbe sloiuri şlefuite de curent aducând unor ciorchini, limbi de clopoţei ori sofisticaţi cercei. Ieşind din Cheile Dăneşti spre zona lor estică, în îngusta luncă cu arini, apărură clăile de fân cu discontinue gulere de nea, o căsuţă de vacanţă modestă, iar la 30 de minute de la debut, în stânga drumului, se ivi un marcaj turistic recent şi la fel de neglijent făcut.
Valea continua în dreapta drumului de căruţă, dincolo de ea şi pe un plan superior ivindu-se printre neguri mai întâi dealul Muta Mică, apoi dealul Muta Mare, pe unde aveam să ne întoarcem. 

La un moment dat, privind spre stânga şi în sus se văzu o porţiune din vasta pajişte a vârfului Blidiriştea înconjurată de codrul matur de fag, deasupra lui vârful Ulmoasa Mică, iar ceva mai spre NV vârful Portiţa. De remarcat în zonă prezenţa, pe versanţii împăduriţi  cu fag şi carpen intercalat cu goruni, a numeroaselor formaţiuni stâncoase, adesea sub forma unor lungi spinări, alteori ca platoşe imense ori sub forma unor ciudaţi martori de eroziune, câteodată ca  frânte obeliscuri având socluri conglomerat vulcanice.
Dacă în debutul traseului neaua nu avea peste 8-10 cm grosime, acum, după circa două ore de mers, stratul de zăpadă, pufoasă şi foşnitoare din pricina steluţelor de gheaţă,  atingea lejer 25-28 cm, fără a ne crea însă  probleme de deplasare. Practic, timp de 2 1/2 ore aveam să urmăm fidel înspre obârşii valea Izvorul Bulzului, ajungând în final într-o mică poieniţă de la  confluenţa a două văi.
Asta, plus panta deosebit de mare şi prezenţa unui vâlcel glazurat ne făcură să renunţăm să continuăm acum spre Piatra Bulzului situată nu departe, pe o culme flancată de pâraiele văii Izvorul Bulzului.
După 3 1/2 ore de la plecare, aveam să ajungem la o răspântie cu o căsoaie de vărat amenajată din bolţari de beton, sub ea şi spre SV debutul unei modeste văi, afluent al văii Izvorul Bulzului, dând peste marcajele cruce albastră şi roşie, iar pe un fag monumental dindărătul unei pastorale colibe, de săgeata roşie luând-o la stânga spre Piatra Roşie. Aici am făcut un scurt popas pentru ceai şi fortificare, după care ne-am angajat pe traseul marcat cu cruce albastră, traversând o zonă cu huci de alun, fag şi carpen, ajungând în stânga liniei de înaltă tensiune, coborând spre o văiugă în stânga căreia am continuat pe un vechi drum de căruţă, ocolind astfel prin N-NV  dealul Muta.
Am ieşit într-o şa ce leagă dealul Muta Mare (NE) de dealul Muta Mică (SV), remarcând în dreapta o căbănuţă şi câteva clăi lângă un stâlp de înaltă tensiune. De aici, privind spre E prin negurile din ce în ce mai prezente, reci şi umede, am putut vedea colţul vestic al Pietrei Roşii, apoi o bună porţiune din Şurdeşti, stâncăria cu Via Dolorosa a Bulbucului Mic şi-n dreapta acestuia suliţa celebrei biserici din lemn, monument UNESCO, din  Şurdeşti.

O vreme, ne-am deplasat pe versantul SE cu livezi clasice, ajungând la o răstignire amplasată în şaua dinaintea dealului Muta Mică. De la răstignire aveam să continuăm la stânga, pe la liziera cu gard viu a unei clasice plantaţii de măr, ieşind într-o vastă belvedere spre bisericuţa de lemn a cimitirului din dealul Cornului- Şurdeşti, la stânga ei noua biserică zidită şi cu turle argintii din acelaşi Şurdeşti, ceva mai la dreapta şi mai spre S ivindu-se dealul Măgura Cetăţelei.
De aici, am coborât uşor spre stânga, dând de un şleau îngust limitat de un gard din cabluri de oţel, continuând spre SV până la asfaltul DJ 184 - Baia Mare - Cavnic, adică la circa 50 m E de culmea dealul Cornului (după 5 1/2 ore de la debut). De acum mai aveam de tălpuit pe asfalt circa 21/2 km, ieşind în curând din Şurdeşti şi intrând în Dăneşti, lăsând spre stânga devierea spre satul Cetăţele.
După şase ore de la plecare, admirând în dreapta şoselei basilica ortodoxă a Dăneştiului, iar la stânga, puţin mai departe, dealul Mândra Vedere decorat de splendizii săi molizi şi pini albiţi de chiciură, ne încheiam circuitul  turistic final  2008, pornind spre Baia-Sprie - Baia Mare. Gerul aspru şi negurile sure-şi reintraseră din nou în drepturi.